Covidul și Coliva: Povestea Unui Mărțișor Neobișnuit

Când am zis eu că prietenul nostru Coviduț afectează și capu’, nu m-a crezut nimeni. Eh, ce să zic, am ajuns să îmi demonstrez singură teoria, pentru că după ce am scăpat ca un ninja vreme de un an, de parcă jucam „Pac-Pac” cu virusul prin toate colțurile, în final m-a prins și pe mine! Ptiu, drace! M-a prins chiar când nu mă așteptam: de Mărțișor! Cadou, zic și eu...

Dar nu doar pe mine, ci și pe fiu-meu de 5 anișori. Hai să mor de râs, fix în momentul ăla când credeam că viața e iar frumoasă. După ce m-am zbătut prin două vizite la urgențe, unde am tras câteva înjurături virtuale către toți cei care țin botnița pe post de eșarfă la gât și au poza de profil cu „Eu nu mă vaccinez”, am decis că e momentul să mă calmez. Cum am reușit asta? Simplu: cu un mic ajutor de la prietenii mei, calmantele. Aș zice că a fost doar pentru atacurile de panică, dar cred că era și un pic de disperare la mijloc.

Și fix când îmi dădeam eu seama că am ajuns la capătul puterilor, văd un articol despre... colivă! Serios, colivă! Zic, ia să vedem ce iese din treaba asta. Nu mai făcusem în viața mea colivă, dar am decis că o pandemie e fix momentul potrivit să-mi demonstrez talentele culinare ascunse.

Am dat comandă pe repede înainte de toate ingredientele, că doar nu mă duc eu la magazin să mă vadă vecinii cu „coșciugul” de făină în brațe, și m-am pus pe treabă, urmând rețeta cu o strictețe de neurochirurg.

Rezultatul? 1,400 kg de colivă! Da, ați citit bine! Că doar nu o să fac eu degeaba. Să fie acolo, în caz că mai vine vreun lockdown. Gust și miros încă am, slavă Domnului, așa că am infulecat coliva aia ca și cum nu mai văzusem mâncare în viața mea. Totul în timp ce îmi juram că data viitoare când aud de Covid fac o baie în spirt și îmi iau adio de la rețete „tradiționale”.

Morala? Când viața îți dă lămâi, tu fă colivă! Dacă tot m-am pricopsit cu Covid de Mărțișor, măcar să fie dulce!