Există persoane care par să atragă tensiunea în orice conversație, în familie, în cuplu, la muncă sau chiar în proiecte sociale. Dacă privești atent, observi că pentru ele conflictul nu apare întâmplător, ci devine un cadru familiar în care știu să funcționeze, să se impună și să capete vizibilitate. Când discuția rămâne calmă și clară, par să își piardă reperele, iar atunci fac ceva pentru a reaprinde tensiunea, fie prin ironii, fie prin insinuări, fie prin acuzații subtile

Hashtag-ul #autismfree a devenit extrem de vizibil în online, mai ales în comunitățile de părinți, iar dacă tu ai un copil cu autism este aproape imposibil să nu îl fi întâlnit, să nu te fi agățat măcar o dată de promisiunea din spatele lui și să nu fi simțit acea speranță rapidă că poate există o cale simplă, clară și definitivă, însă exact aici începe problema, pentru că nu tot ce sună bine este și adevărat, iar când vorbim despre dezvoltarea copilului tău, adevărul conteaz

“Mami, eu nu sunt nebun!” Cu această frază a venit la mine fiul meu de 10 ani, un copil cu autism, iar în câteva cuvinte mi-a pus în față o realitate dureroasă, una pe care mulți aleg să nu o vadă, deși o întâlnesc zilnic, în parc, la școală, pe stradă sau chiar în propria familie. Cu o lună înainte, la locul de joacă, un alt copil l-a indicat pe Andu și i-a spus mamei lui “mami, copilul acesta este nebun”. Atunci am sperat că vorbele acelea s-au pierdut în aer, că nu au ajun

“Mami, copilul ăla e nebun!” Un copil din locul de joacă arată cu degetul spre Andrew, în timp ce vocea lui taie aerul fără ezitare și fără să caute sensul cuvintelor pe care le folosește. Andrew se plimbă de aproape douăzeci de minute dintr-un capăt în altul al spațiului de joacă, fără să deranjeze pe nimeni, fără să atingă nimic, fără să spună nimic, râde din când în când, este liniștit, este prezent, este bucuros. A avut un an greu, un an în care a refuzat orice loc de joa