Identitatea internă fragmentată pe care narcisicul nu o recunoaște

Identitatea internă a unui narcisic este formată din bucăți care nu se leagă între ele, deși în exterior el afișează o imagine sigură și controlată. În interior există o structură instabilă, în care gândurile, emoțiile și nevoile lui nu formează un tot coerent. Această fragmentare apare deoarece narcisicul nu a învățat să își înțeleagă trăirile și nici să își construiască un centru stabil. El funcționează mai degrabă prin reacții decât prin conștientizare, iar aceste reacții creează o imagine de sine schimbătoare și greu de gestionat.

Un narcisic își construiește identitatea pe baza validării externe, deoarece în interior nu are un reper emoțional constant. Când cineva îl admiră, el simte că are valoare. Când cineva îl critică, simte că pierde această valoare. Această dependență de confirmarea venită din exterior arată că identitatea lui nu este solidă. Nu își poate spune singur cine este, pentru că nu are acces la emoțiile lui reale. Se bazează pe ceilalți ca să îi spună dacă este bun, inteligent, dorit sau important.

Această fragmentare se vede și în schimbările bruște ale comportamentului. Narcisicul poate fi afectuos într-un moment și distant în următorul, deoarece reacționează la orice semnal emoțional fără să își controleze interiorul. Dacă se simte validat, afișează o imagine caldă. Dacă simte că pierde controlul, devine rece. Dacă percepe o amenințare, devine agresiv. Fiecare stare îl împinge într-o altă bucată a identității lui, iar el nu observă aceste treceri pentru că nu există o linie interioară care să îl poarte cu stabilitate prin emoțiile sale.

Fragmentarea identității se observă și în modul în care narcisicul evită introspecția. El nu își poate analiza propriile trăiri deoarece acest lucru l-ar obliga să recunoască goluri emoționale pe care nu știe să le gestioneze. Dacă ar privi în interior, ar vedea confuzie, frică și nesiguranță, iar aceste realități i-ar distruge imaginea de sine. De aceea preferă să se concentreze pe exterior. El caută atenție, reacții, conflicte și victimizare, pentru că toate acestea îi permit să nu se conecteze cu sinele lui real.

Un alt semn al identității fragmentate este lipsa continuității emoționale. Narcisicul nu poate păstra aceeași stare mai mult timp deoarece emoțiile lui depind de reacțiile altora. Dacă cineva îl critică, identitatea lui se prăbușește pentru câteva clipe. Dacă cineva îl admiră, identitatea lui se umflă din nou. Această oscilație continuă este greu de observat din exterior, dar devine evidentă atunci când relația ajunge în puncte tensionate. Partenerul vede cum narcisicul schimbă tonul, intenția și rolurile de la o oră la alta, deoarece în interior nu există o structură suficient de stabilă care să susțină un comportament constant.

Fragmentarea identității narcisice este motivul principal pentru care el nu își poate recunoaște greșelile. Ca să recunoască o greșeală, ar avea nevoie de o imagine interioară stabilă, capabilă să gestioneze rușinea și vulnerabilitatea. Narcisicul nu are acest spațiu. În loc să își asume o greșeală, proiectează vina pe alții. În loc să își confrunte temerile, schimbă subiectul. În loc să își recunoască impulsurile, blamează reacțiile celorlalți. Fiecare dintre aceste mecanisme îl protejează de confruntarea cu interiorul lui fragmentat.

Când privești totul în ansamblu, devine clar că narcisicul nu funcționează dintr-un sine unitar, ci dintr-o colecție de reacții construite ca să îi protejeze imaginea. Nu recunoaște această fragmentare deoarece nu o poate înțelege emoțional. Identitatea lui este formată din bucăți care se activează în funcție de context. Aceasta este realitatea pe care o ascunde cel mai mult, deoarece reprezintă partea lui pe care nu știe să o gestioneze.