Cum Am Ajuns să Mă Sun pe Mine Însămi și Am Așteptat să Răspund

'Tui paștele măsii de treabă! De trei săptămâni, de când mi-am transferat linia telefonică de la birou acasă, tot încerc să vorbesc cu Nadia, interior 203. Nu merge nici să-mi tai venele pe lung! În fiecare zi, mă resemnez și sun la 201, unde o rog pe Camelia să-i spună Nadiei să mă sune.

După vreo câteva zile de chin, îmi pun toți neuronii rămași la contribuție și dau verdictul deșteptului satului:

– Băi, frate, sunați tehnicul să rezolve problema! Ori ne rezolvă linia, ori renunțăm la contract!

Și uite-așa, zi de zi, povestea se repetă. Fetele sună tehnicul, ăla săracul dă restart la linie, probabil își face cruce și se gândește la o nouă carieră, iar eu tot nu reușesc s-o sun pe Nadia la 203.

Azi dimineață, îmi vine gândul deștept să depun niște rapoarte, iar pentru asta – surpriză! – trebuie să vorbesc cu Nadia. Încerc din nou. Pauză! Sunet de „tut-tut” și liniște ca-n pustie.

Mă sună Nadia după vreo cinci minute, liniștită și zen:

– Șefa, telefonul merge perfect la mine. Posibil să fie problema la tine.

Camelia, mai calmă și cu cel puțin un neuron funcțional:

– Șefa, doar de curiozitate, când o suni pe Nadia, la ce interior suni?

Eu, plină de certitudine și puțină spumă la gură:

– 203!

Camelia, calmă ca un Buddha:

– Șefa, Nadia are interior 202. 203 e interiorul tău!

Aha... Deci, timp de trei săptămâni am sunat... pe mine! Da, oameni buni, am așteptat cu sufletul la gură ca eu să-mi răspund, am sperat că voi fi înțelegătoare cu mine însămi și am dat vina pe toți și pe toate, numai pe neuronii mei dezorientați nu.

Acum, serios, cine naiba îmi dă mie numărul de la protecția consumatorului pentru auto-ironie? Oricum, învățătură de minte: când crezi că tehnicul e prost, uită-te în oglindă!