Cum am devenit Sherlock Holmes la cursul de terapie: O poveste despre accente, Kent și Moldoveni undercover

Vineri, înaripată de ambiție și cafeină, m-am dus la un curs în buricul Londrei. Că na, dacă tot dau o avere pe terapeuți, măcar să știu pe ce se duc banii! Intrarea triumfală, nenea profesorul cu prezența, întrebări de rigoare, și eu, așezată fix în față, că sunt surdă de o ureche și nu vreau să ratez „savanțismele”.

Într-un moment de revelație, mă întorc să fac recensământul colegilor: 24 la număr. Fixez cu privirea o doamnă și îmi zic în sinea mea: „Slavă Domnului, nu-s singura româncă pe aici!” Cucoana vorbește engleză perfect, fără pic de accent, și mă gândesc: „Mamă, ce bine ar fi să pot și eu așa!” Decid, în mod logic, că trebuie să intru în vorbă.

– Bună, eu sunt Mihaela! zic eu toată zâmbitoare.

– Sorry, I do not understand what you said, răspunde ea cu un aer superioară, de parcă eu tocmai am recitat o poezie în swahili.

Îmi cer scuze în engleză, înghit în sec și plec bombănind printre dinți: „Păi bine, mă, ochii mei chiori, iar ai încurcat etniile!”. A doua zi mă duc mai devreme, hotărâtă să-mi reabilitez antenele sociale. O găsesc deja instalată. Vorbim despre curs și ce să vezi? Madame îmi povestește cum că e din Țările de Jos (Netherlands, pentru cine mai are dubii) și face terapie gratuit pentru românii mei. Mă trezesc cu gura căscată: „Bă, am dat de jackpot! Asta face terapie gratis, iar eu plătesc 35£ pe oră pentru terapeut.”

Apoi, îmi pică fisa: ieri, la prezentare, madame se lăuda că e la curs pentru că terapia ABA se plătește foarte bine. Stai așa, n-ai zis că dai gratis? Hmmm... Și, în timp ce mă gândesc eu la contradicțiile astea filosofice, îi văd pachetul de țigări. Ce crezi? Kent românesc! Mi se ridică un pic sprânceana, dar zic să nu trag concluzii pripite.

Mă întorc de la prânz și fix când credeam că viața nu mai are surprize pentru mine, o aud pe Madame Netherlands vorbind la telefon o română clară, cu accent moldovenesc. Zic: „Bă, nu pot să cred! Să vezi acum film de acțiune!”

Mă uit la ea, dezamăgită ca o gospodină care și-a ars cozonacul. După terminarea cursului, simt că trebuie să fac ceva, să nu las așa o fățărnicie nepedepsită. În mijlocul discuției de grup, îi întind un șervețel.

– Oh, thank you, darling. Do I have something on my face? mă întreabă ea, de parcă tocmai se pregătea de o ședință foto.

Și atunci i-o dau:

– Da, v-ați umplut de engleză pe la gură și a luat-o pe barbă-n jos. Atenție să nu se scurgă pe piept.

Și uite așa, primesc în sfârșit un răspuns în română, de la ea, cu tot accentul moldovenesc la purtător:

– Proastă te-a mai făcut mă-ta!

Și pleacă! Iar eu, rămasă cu o liniște interioară de ninja care a doborât ultimul adversar, îmi savurez victoria. Ce să zic, să fie lecție pentru toți spionii moldoveni travestiți în olandezi la cursuri de terapie!