Cum să Uiți un Nepot și să Supraviețuiești cu Varicelă și Autism la Bord!

Săptămâna asta a fost o telenovelă cu accente de comedie neagră. Între muncă și familie, mi s-a părut că trăiesc o eternitate. Finalul glorios a venit cu surprize neașteptate: fiul meu cel mic, Nicholas, fericit că luni începe grădinița, s-a pricopsit cu un pui de varicelă. Frumos, nu? Practic, varicela a fost factorul decisiv care mi-a făcut neuronii să facă pluta. Planul era să plecăm la Rânca azi dimineață, să ne bucurăm de zăpadă și un strop de relaxare. Ei bine, toate planurile mele s-au dus pe apa Sâmbetei. Mulțumesc, varicelă! Năzeii mă-sii!

Evident, nu era corect să-l țin și pe Andrew, odrasla mijlocie, în casă din solidaritate pentru fratele lui pistruiat. Așa că, planuri noi în acțiune!

Primul pe listă: du-te cu mașina la spălat. Știu că plouă, dar chiar aveam nevoie să-i fac interiorul, că arăta de parcă trecuse o tornadă de biscuiți prin ea. Tipul de la spălătorie zice că într-o oră e gata – sâmbătă, ploaie, iar eu, o femeie cu minte clară, îmi spăl mașina. Mă duc la soră-mea să pierd timpul și, brusc, îmi vine ideea să-l iau pe fi-su cu mine la căsuța răsturnată din Polovragi. Trebuie să ajung acolo pentru niște siropuri magice de care au nevoie copiii mei.

Soră-mea, toată fericire, mă aprobă, mi-l pasează instant pe nepotu’ și își face planuri de liniște sufletească.

Îmi sun bona 1 – clar, nu a mea, a copiilor! O întreb dacă are chef de o plimbare prin Polovragi. Că doar sunt un angajator model și îi zic să-și ia și copilul cu ea, ca să nu fie drumul degeaba.

Pe bune, îmi era puțin frică să mă aventurez la drum cu doi copii atipici, ambii cu autism, și fără un adult de sprijin. Ce, vreți să fiu completă? N-am încă superputeri!

Iau taxiul și mă duc la mall să cumpăr câte ceva. Mă întorc la spălătorie și, hallelujah, mașina e gata! O sun pe Ale, bona 1, să coboare și pornim spre Polovragi. Un pic de plimbare prin pădurea colorată, un pic la căsuța răsturnată, cumpărături de pe marginea drumului și hop, suntem gata de masă.

Ne oprim la un restaurant drăguț din Horezu. Îmi sună telefonul și, ghici cine? Soră-mea, evident.

– Fată, mai mergeți la căsuță? Rahul (nepotu') va așteaptă să veniți după el. Oricum, este destul de târziu (15:45).

Și aici creierul meu își face numărul:

– Aaaa... stai că a intervenit o problemă. Scuze, am uitat să te sun. Mii de scuze!

Adevărul? Uitasem pur și simplu de el! Creierul meu era deja praf după atâta gestionare de situații critice. Pe bune, cine se poate concentra la toate astea?

Dacă planifici o călătorie cu copiii, varicela și un pic de nebunie, ai toate șansele să uiți și de tine. Dar hei, am supraviețuit și n-am pierdut pe nimeni (definitiv)! Viața cu mine e un haos organizat – cumva, toate se leagă la final, chiar dacă uit uneori... să-mi iau nepotul!