Când viața îți dă lămâi… dar îți arde storcătorul!

Ah, competiția asta de super-mamici! Te prinde din zbor și te trezești cu mâna ridicată înainte să realizezi că ai răspuns la orice cerere de ajutor. Exact așa am ajuns eu să mă ofer să fac… limonadă. Da, simpla, umila, inocenta limonadă! Ce poate fi atât de greu? Asta, evident, până ajung eu în situația de a mă întreba de ce, în loc de super-erou, mă simt mai degrabă ca un participant la „Ninja Warrior: ediția lămâi”!

Dar s-o luăm cu începutul. Fiți atenți! Suntem in Săptămâna Altfel, sau Săptămâna Verde, sau poate Săptămâna «Să-ne-batem-joc-de-mame», nu știu exact cum se cheamă, căci m-am pierdut între costume de roboți mega sofisticate și pregătiri de excursii. Și cum mi-au mai rămas doi din trei copii prin clasele primare, nici nu mai îndrăznesc să stau pe tușă! Nu, nu, nu! Am să fiu cea care domină târgul de toamnă.

Așa că m-am gândit: „Hai să fiu de treabă și să fac o limonadă care să dea gata toate mămicile și copiii. O să mă adore! O să scrie ode despre limonada mea! O să fiu regina târgului!”

Așadar, plec la cumpărături cu planul bine pus la punct. Înarmată cu optimismul meu și un storcător electric de încredere, cumpăr 50 de lămâi uriașe și superbe – așa, de vitrină. Îmi zic: „Lămâile astea o să strălucească! O să fie hitul sezonului!”. După ce mă laud singură, mă întorc acasă, la 30 de km de oraș, departe de orice civilizație, și mă pun pe treabă.

Cu zâmbetul pe buze, încep să storc lămâile. Prima lămâie, un succes! A doua, excelent! A treia... și apoi simt mirosul. Știți voi mirosul ăla… de plastic încins, urmat de fumul inevitabil. Mă uit la storcător și îmi dau seama că... DAAA, storcătorul meu s-a prăjit, la propriu! Nu doar că s-a stricat, dar a avut și decența să scoată niște fum, ca un adevărat ninja învăluit în mister.

Ora 8 seara, undeva la țară, fără nicio șansă de a găsi alt storcător. Și acum ce fac? Sunt eu mama care salvează situația, dar nu posed nici super-puteri, nici un plan de rezervă. Singura opțiune? Mă apuc de stoarcere manuală! Dar nu vă gândiți că am ceva instrument sofisticat de backup, nuuu. Pun mâna direct pe lămâi și începe un ritual pe care n-o să-l uit prea curând. Scobesc cu degetele prin lămâi de parcă aș căuta aurul ascuns al faraonilor! Mă lupt cu zeama aia ca și cum viața mea ar depinde de asta. Și, bineînțeles, în tot acest timp, un șir de pomelnice zburau în mintea mea către toate divinitățile posibile, de la zeii lămâilor până la cei ai storcătoarelor!

Am terminat după ceva timp de chin, cu mâinile zdrelite și pline de suc, dar am făcut-o. Am învins lămâile!

Morala? Când viața îți dă lămâi, nu te apuca să faci limonadă dacă nu ai tequila la îndemână.