Când ziua de 24 de ore nu mai e suficientă...

În ultimele șase săptămâni, parcă timpul a decis să meargă mai repede, iar eu alerg după el ca după un autobuz care nu oprește în stație. Ziua de 24 de ore pur și simplu nu mai este suficientă pentru tot ce am de făcut, dar cumva mă descurc – așa cum doar eu știu. Dacă ar exista o competiție pentru multitasking, cred că aș lua medalia de aur.

Recent, două persoane drăguțe mi-au spus că au observat că nu mai sunt la fel de activă pe rețelele sociale. Mi-au zis cu multă grijă: „E totul bine? Nu prea te mai vedem online.” Le-am apreciat sinceritatea și faptul că s-au gândit la mine, dar adevărul e că timpul meu liber a intrat într-un fel de hibernare.

Între proiectele mele, responsabilitățile zilnice și câteva surprize neplanificate, m-am trezit că am rămas fără momente pentru scrollat sau postări. Nu că nu mi-ar plăcea să împărtășesc mai des ce se întâmplă, dar uneori viața reală cere toată atenția.

Totuși, mi se pare frumos că oamenii își dau seama când cineva lipsește din online. E ca și cum, într-un fel, am creat o mică comunitate care e acolo, chiar dacă uneori ritmul vieții mă ține departe de ecrane. Și asta îmi aduce un zâmbet pe față.

Cei care se întreabă ce fac sau de ce „am dispărut” să stea liniștiți: sunt bine, doar că, momentan, alerg după timp. Când voi reuși să prind o zi de 48 de ore, promit să fiu și mai prezentă. Până atunci, rămân aici, dar un pic mai în umbră. Însă coafura rezistă, așa că nicio grijă!