De la Birou la Bucătărie: Aventurile unei Șefe cu Polonicul

Mi-am descoperit un nou talent – acela de bucătar. Să moară capra din curtea lu’ vecinu’ Costică dacă nu mă vedeți la „MasterChef” în sezonul următor! De unde până unde, mă întrebi? Eh, trecerea de la contabil la chef nu-i deloc ușoară. Practic, e ca și cum ai trece de la a număra banii altora la a număra ouăle din prăjitură.

De vreo două luni mă tot chinuie talentul prin bucătărie. Am renunțat la ecuațiile cu TVA și acum jonglez cu tigăi și spatule. Că doar sunt Boss, ce pana mea! Am carat după mine toată tehnologia din birou – un computer cu două monitoare, linie fixă, fax, imprimantă – ca să muncesc mai mult de acasă. Adică să controlez și să semnez, că altceva nu mai fac.

După ce băiatul mijlociu a fost diagnosticat cu autism, am hotărât să stau mai departe de cariera mea strălucită de contabilă. Și cum cariera e pe pauză, am zis să-mi investesc toată energia creatoare în bucătărie. Problema e că nu sunt singura care a observat.

Așa că mă urmăresc atent trei perechi de ochi: soacră-mea, soțul și fii-miu de 13 ani.

Soacră-mea:

– Mamă, ai nevoie de ajutor? Da, mamăăă, focul mai mic, că stropesti aragazul! Aoleu, vezi că ai temperatura prea mare la cuptor!

Soțul:

– Baby, nu așa se face. Pune zahărul în albușuri! Folosește paleta de silicon. Baby, ai pus un praf de sare? Vezi că alea se coc la foc mic.

Fii-miu:

– Mami, te-ai lovit la cap? Ești sigură că ești OK?

Eu:

– Ce, pe naiba aveți cu toții? Ce, nu m-ați mai văzut gătind?

Toți trei, în cor:

– Nuuuuu!

Asta a fost lovitura sub centură. Dar ce să fac? Accept provocarea, mă încăpățânez și insist. Mă consider cea mai fericită femeie din lume. Mamă a trei băieți minunați, cu o carieră de succes (în teorie) și, uneori, un model de urmat (când nu dau foc la bucătărie). Cine știe, poate la final de sezon îmi iese și mie o ciorbă decentă fără intervenții din public!