În lumea actuală, mulți dintre noi ne bazăm pe informațiile din media sau pe povestirile altora pentru a înțelege realitatea autismului. Apar tot mai des voci care promovează ideea că autismul este o „altă abilitate”, ceva ce poate fi „depășit” cu efortul potrivit. Deși poate părea motivant, acest tip de mesaj ignoră complexitatea profundă a spectrului autist și poate crea iluzii periculoase pentru părinții aflați la începutul drumului. Autismul nu este o provocare simplă și nici un drum cu soluții universale.
Imaginează-ți o persoană cu "autism funcțional", care se autodiagnostichează și își prezintă reușitele publicului larg ca fiind reprezentative pentru toți cei din spectru. Privind din afară, ai putea crede că, printr-o combinație de determinare și terapie – sau, mai grav, fără terapie, așa cum afirmă – oricine poate ajunge la același nivel de funcționare. De fapt, această imagine este adesea superficială și creează o impresie falsă asupra autismului. În realitate, autismul este un spectru vast și variat, unde fiecare persoană poate avea un nivel complet diferit de independență, capacitate de comunicare și adaptare la viața de zi cu zi.
Această prezentare idealizată devine un „standard” de succes, iar părinții care își văd copiii confruntându-se zilnic cu dificultăți reale – de la incapacitatea de a comunica verbal la nevoia constantă de îndrumare și sprijin în activitățile zilnice – sunt expuși constant la această imagine falsă. Și, în mod inevitabil, unii încep să creadă că, dacă propriul copil nu atinge aceleași progrese, ceva „nu merge bine” în educația sau în terapiile pe care le oferă.
Fiecare părinte își dorește ce este mai bun pentru copilul său, iar dorința de progres este naturală. Însă speranțele nerealiste, bazate pe exemple care nu reflectă spectrul complet al autismului, devin nu doar o povară emoțională, ci o căutare oarbă a unor „soluții” care deseori nu există. În loc să fie încurajați să își accepte copilul exact așa cum este și să aprecieze fiecare mică reușită, părinții sunt atrași într-o cursă continuă de „remedii” și „soluții minune”, deseori costisitoare și fără bază științifică.
Mai grav, aceste așteptări nerealiste pot stârni sentimente de vinovăție și chiar de eșec – senzația că nu fac suficient pentru copilul lor. Dar adevărul este că fiecare copil progresează în ritmul său, că fiecare reușită e valoroasă, chiar dacă nu se înscrie într-un standard impus de o imagine fals idealizată a autismului. Ceea ce funcționează pentru unii nu este universal.
Autismul nu este o provocare ușoară, nici un „dar ascuns”, și nici ceva ce poate fi „vindecat” sau „remediat” prin rețete universale. Autismul înseamnă lupte zilnice, atât pentru copil, cât și pentru întreaga familie. Înseamnă că, pentru unii, integrarea sau independența pot rămâne idealuri greu de atins. Fiecare copil are propriul său parcurs, iar intervențiile care funcționează pentru unul s-ar putea să nu funcționeze pentru altul.
Realitatea este că unele persoane cu autism au nevoie de asistență toată viața, în timp ce altele pot deveni independente în majoritatea aspectelor. Nu există o „rețetă unică” și, mai ales, nu există nicio garanție a unui nivel de funcționare „ideal”. Această complexitate reală a autismului nu este despre idealizare, ci despre acceptare și susținere autentică.
Recent, fondatorul terapiei 3C, Paul Cojocaru, a pus o întrebare simplă, dar profundă: „Unde sunt adulții autiști din România, cei care au făcut cca 15-20 ani de terapii?” Această întrebare scoate la lumină o realitate incomodă. Dacă terapiile ar produce „vindecări” miraculoase sau ar asigura o funcționare ideală, acești adulți ar fi vizibili, integrați și independenți. În schimb, întrebarea lui ne reamintește că, dincolo de iluziile create de exemple individuale, autismul rămâne o realitate dură și complexă pentru multe familii. Aceasta este realitatea care merită atenția noastră – o realitate care are nevoie de sprijin onest, fără promisiuni iluzorii.