Neuronul „Survivor” - Am Vrut Să Fiu Starletă

Prima zi de după ce m-a pus ăla cu coarne să-mi pun țâțe și să-mi fac abdomenul de starletă...

Drumul București – Vâlcea. Sună simplu, nu? Ei bine, a fost cel mai lung din viața mea! Masina lua toate gropile posibile și imposibile la rând, iar eu zici că eram un milkshake uman, fără pai. Mai era puțin și trimiteam reclamații la Primăriile Sectoarelor că nici măcar nu știu cum arată o stradă decentă!

„Dormi, puiule, dormi!”, îmi ziceam, pe jumătate întinsă, cu pernele de sprijin. Și exact atunci, una bucată groapă lovită din plin: Auuuuu!. Dumnezeule, neuron prost, tu chiar nu știi de înțelepciune? Dacă aveam măcar un dram de minte, m-aș fi lăsat păgubașă. Dar nu! Eu, femeia curajoasă, m-am dus la tăiat și modelat.

Ziua 2 – Roboțelul Memo a intrat în acțiune. Da, da, eu sunt Roboțelul! Și iar îmi înjur neuronul. Care zi e asta? 2? 5? 7? Că am pierdut complet noțiunea timpului. Toți zeii neuronilor lipsă, am ajuns la ziua 5 de bolânzeală și-mi vine să mă urc pe pereți. Dar azi, fericire mare, am întâlnire cu Plasticianu' pentru un mic control.

– Cum vă simțiți? mă întreabă el, cu ochii plini de îngrijorare.

– Păi, am trecut de la „m-a călcat trenul” la faza „m-a călcat mașina”. Mă simt ca naiba!

– Vă doare ceva?

– Nu, nimic! Dar nici nu mă pot mișca, omule! Nu reușesc nici să-mi îngrijesc părul, trebuie să țin pe toată lumea după fundul meu.

– Soțul nu vă ajută?

– Aaa, ăla se ținea acum 16 ani, în niciun caz acum!

Râdem amândoi, dar eu mai cu jumătate de gură, că mă dor mușchii abdomenului. După ce se asigură că nu dau colțul, începe cu niște noi reguli de parcă mă antrena pentru „NASA la Decatlon”.

– Doamna Lupu, avem noi reguli! Până sâmbăta viitoare, vă vreau tot acasă. Nu vreau să aud că faceți pe viteaza. Oricum sunteți caz de studiu!

Îmi venea să-i spun să-și bage regulile fix unde nu bate soarele, dar cum sunt eu educată…

– Sigur că da, domnule doctor.

– Să nu vă prind că ieșiți din casă! Știu că vă e greu, dar trebuie să aveți grijă de dumneavoastră. Dragoș mi-a spus că sunteți particulară, dar nici chiar așa. Ne vedem sâmbăta viitoare.

– Perfect! Deci, să verific agenda: Luni merg să-mi spăl podoaba capilară, că singură n-am nicio șansă. Marți am programare la comisia de orientare școlară pentru fiu-meu. Miercuri fac 35 de ani, așa că musai să scot familia la cina aniversară. Joi și vineri am programări la birou. Deci?

Plasticianu' dă ochii peste cap și realizează că n-are șanse.

– Doamnă, vă rog, aveți grijă de dumneavoastră! Oricât de mult v-ar plăcea să faceți pe supereroina, mai bine relaxați-vă puțin. Agenda nu v-o pot schimba, dar încercați să vă odihniți.

Promit să nu fac pe viteaza, dar nici legumă nu vreau să fiu! Cum ziceam, încă o zi de pat și apoi mai vedem! Viața e prea scurtă să stai degeaba când sunt atâtea de făcut. Mă simt binișor, chiar dacă mă mișc mai greu ca un melc cu entorsă. Dar știți cum e: ce nu te omoară, te face mai puternic. Sau, în cazul meu, mai iritată, dar cu o poveste de neuitat!