Părintele Invizibil: Povara Psihologică a Unui Diagnostic de Autism în România

Un diagnostic de autism schimbă totul. Pentru părinți, vestea vine ca un șoc ce răstoarnă toate planurile și visele. În România, atenția sistemului și a societății se concentrează aproape exclusiv asupra copilului, în timp ce părintele devine invizibil. Această povară emoțională și psihologică rămâne deseori nespusă și neînțeleasă.

Din momentul în care copilul primește diagnosticul, părintele intră într-o nouă realitate: terapii, programări medicale, ajustări continue. Sistemul îi oferă unele resurse pentru copil, dar foarte puțin sprijin emoțional pentru părinți. Aceștia devin piese funcționale, mereu disponibile, mereu în alertă, dar neglijate când vine vorba de propriile nevoi psihologice. E un efort imens, în care părintele se transformă într-un „erou invizibil” care trebuie să fie puternic în fiecare zi, deși interiorul îi este adesea măcinat de epuizare și anxietate.

Pe măsură ce grijile cresc, părinții simt cum relațiile se schimbă, prieteniile se estompează, iar singurătatea se adâncește. Cercul de sprijin devine tot mai restrâns, iar părintele ajunge izolat, prins într-o rutină în care își sacrifică propria identitate pentru binele copilului. Acest sacrificiu, deși făcut din iubire, vine cu un cost psihologic uriaș. În România, accesul la consiliere specializată pentru părinți este încă insuficient și scump, iar grupurile de sprijin sunt rare. Mulți părinți se descurcă singuri, împinși de un sistem care, chiar și când intenționează bine, e încă departe de a oferi suportul necesar pentru ei.

Lipsa sprijinului psihologic nu afectează doar părintele, ci întreaga familie. Epuizarea psihică a părinților poate crea un mediu tensionat, iar copilul crește într-un context emoțional fragil, ce poate afecta pe termen lung dinamica familiei. Fără suport, părinții ajung să trăiască un burnout tăcut, însoțit de anxietate și, uneori, depresie. Cu fiecare zi, părintele se simte tot mai străin de sine, într-o realitate care îl cere mereu prezent și puternic.

Într-o lume care pune accentul pe „a fi puternic”, uităm că, uneori, părinții au nevoie să fie doar oameni. Nu doar copilul are nevoie de sprijin, ci și părintele – pentru că dincolo de fiecare îngrijire oferită și fiecare noapte nedormită, se află un om care merită și el să fie văzut.