Vineri 13, te-am supraviețuit.

Nu cred în superstiții. Nu m-a speriat niciodată cifra 13, n-am ținut cont de vineri, n-am bătut în lemn și n-am suflat peste sare. Dar azi… azi am simțit că Universul m-a pus pe lista scurtă la categoria „să ne distrăm un pic cu ea”.

Totul a început promițător: zi planificată, cafeaua caldă, echipa pregătită, dispoziție de nota 8 cu potențial de 9. Și fix atunci, cum mă îndreptam spre prima lucrare a zilei, m-a sunat clientul: „Ne pare rău, nu mai putem azi.” Așa, simplu. Ca și cum ar fi anulat o ședință la coafor, nu o intervenție cu trei oameni și o mașină încărcată. Am zâmbit. Forțat. Acel zâmbet pe care îl ai când îți vine să urli, dar știi că e ziua abia la început.

Apoi, momentul de glorie: am lovit mașina. Nu ușor. Nu în glumă. Portiera față stângă a fost avariată serios. De gard. Un gard perfect nevinovat, care probabil stătea acolo de 20 de ani, dar azi a ales să se mute nițel în față, fix cât să nu mai calculez bine distanța. Sau poate a fost ciuda mea. Pe mașină. Pe gard. Pe contul din bancă. Pe zi în general. Cert e că acum, portiera arată ca și cum a fost invitată într-un meci de wrestling și a pierdut rușinos în prima repriză.

Și pentru că orice zi minunată trebuie să includă și o umilință textilă, am pătat pantalonii. Fix unde nu trebuie. Nu știu cum, nu știu când, dar acolo erau. Pata trona mândră, ca o insignă a ghinionului textil. Măcar am avut noroc că mă potrivesc în talie cu colega (mulțumesc, metabolism încordat de stres) și că ea avea o pereche de rezervă. Altfel, scriam acest text de sub o masă, cu o husă de scaun legată strategic în jurul meu.

Și dacă ai impresia că aici s-a încheiat totul, te înșeli. Pentru că, într-un exces de bunăvoință sau poate de nebunie, am acceptat o solicitare pentru mâine, de la o clientă insistentă și entuziasmată. Asta după ce eu dădusem deja liber echipei. A fost o combinație de „hai că mă descurc” și „nu știu ce e în neregulă cu mine”. Am făcut salturi mortale (din alea administrative, cu telefon, agendă și apeluri disperate) până am reușit să găsesc patru persoane disponibile. Asta e partea bună. Am încheiat cu o mică victorie. Sau cu un miracol. Încă nu știu.

Așa că nu, nu cred în superstiții. Dar dacă vineri 13 ar fi fost o persoană, azi i-aș fi blocat numărul, i-aș fi dat unfollow și i-aș fi lăsat un review de o stea: „Prea insistentă, cu umor prost și obiceiul de a distruge garderoba.

Vineri 13, te-am supraviețuit. Și sincer, cred că merit un premiu. Sau nervii mei ar merita unul…