O altă zi nebună, cum altfel? Că doar ce femeie nu e complicată? Eu, subsemnata, femeia 3x complicată la pătrat, m-am decis să-mi rezolv singură dosarul de dizabilitate pentru fiul meu. O nimica toată, așa credeam! Până să-mi dau seama că în România, pe lângă dosar cu șină, ai nevoie și de lecții de nesimțire combinată cu ceva fashion de Dâmbovița.
Azi era ziua cea mare: ridicatul anchetei sociale de la Protecția Copilului, la ora 12:30. Cum n-a fost o dimineață foarte agitată (doar niște două-trei crize, un dejun aruncat pe jos și un pic de tantrum de rutină), m-am hotărât să-l iau și pe Prâslea cel mic cu mine. Ce poate merge rău?
Și cum îmi ziceam eu că trebuie să arăt decent, mi-am pus o rochiță neagră, scurtuță, că doar trebuie să inspir respect, și ștrampii obligatorii, că dimineața crapă pietrele. Mândră de mine și gata de drum, mă împușcă fiu-meu cu un pistol de plastic. Direct în picioare! Și nu, nu doar ego-ul meu a fost rănit, ci și ștrampii. Găuriți! Și agățați! Într-o fracțiune de secundă, trec de la „elegantă, dar practică” la „noua victimă a modei”.
5 minute la dispoziție să-mi salvez demnitatea. O sun pe bonă să coboare după copil și să-mi aducă o pereche nouă din sertar. Precizez: am stocuri de ștrampii, că nu țin niciodată mai mult de o zi. Și, evident, nimeri fix cea mai... „specială” pereche. Dantelă și transparență, ceva ce s-ar potrivi mai degrabă la un bal mascat decât la Protecția Copilului. Dar timpul nu iartă, așa că îmi iau inima-n dinți și plec.
Ajung la destinație și, evident, privirile tuturor masculilor se lipesc de mine ca timbrele pe scrisorile alea care n-ajung niciodată unde trebuie. Dar cel mai tare a fost șocul muierilor din instituție.
– Bună ziua, sunt Cutarescu, am venit să ridic o anchetă socială.
– Numele, vă rog? Aaa, păi nu o dăm decât părinților copilului.
– Doamnă, sunt mă-sa!
– Imediat! Scuzați, scuze, scuzați, imediat.
Ei bine, misiune îndeplinită! Cu ștrampii mei „de seară” și demnitatea la purtător, plec de acolo. Și dacă tot eram „pornită”, am decis să mă duc și pe la alte instituții. Că doar nu schimbi norocul când dai de el! Toată ziua am rămas cu ștrampii „nepotriviți” și, culmea, parcă am avut mai mult succes decât de obicei. Ce să mai, ori sunt eu un magnet pentru privirile suspicioase, ori ștrampii ăștia chiar poartă noroc.
Într-o societate plină de prejudecăți și etichete, sfatul meu: dă-le peste nas cu o pereche de ștrampii... bine plasați!